BUCUREȘTI.Peste 18.000 de elevi, în competiție pentru premiile Concursului Internațional de Matematică Aplicată Cangurul.
Local
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat că o autoutilitară s-a răsturnat la Nădlac pe breteaua de ieșire de pe Autostrada A1 Nădlac-Deva.
România
Indemnizația pentru creșterea copilului este unul dintre principalele instrumente de sprijin acordate părinților care își întrerup temporar activitatea profesională, pentru a se ocupa de îngrijirea acestuia.
Local
Un șofer din Maramureș a fost depistat în timp ce transporta ilegal lemne, pe DN 7, iar la sediul firmei au fost găsiți peste 40 de metri cubi de lemne depozitați ilegal.
Local
Lemnele de foc au fost dăruite bătrânilor singuri prin Campania Națională ,,Ajută un bătrân să zâmbească“, a Federației Filantropia, desfășurată în Arhiepiscopia Aradului.
1
Local
Stafidele „Furnicuța” de proveniență din Uzbekistan sunt rechemate din magazine după ce s-au constatat reziduuri de pesticide.
2
ARADON Sport local
Arădencele au început bine, dar echilibrul s-a rupt în a doua perioadă de joc.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă o lege care obligă operatorii de telefonie mobilă să-şi întrerupă serviciile către abonaţi la cererea Serviciului de Securitate al Rusiei (FSB), potrivit EFE.
4
Ştiri sportive
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, care s-a confruntat cu probleme medicale în ultima perioadă, va conduce prima reprezentativă la meciul cu Turcia, precum şi la următorul din play-off-ul Cupei Mondiale 2026 în cazul calificării, a anunţat Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Ştiri sportive
Legenda boxului, americanul Floyd Mayweather a anunţat, vineri, într-un comunicat că doreşte să reia meciurile profesioniste, relatează AFP.