Adrian Budurean, antrenorul fostelor campioane de baschet West Petrom (la masculin) şi Univ. Goldiş ICIM Arad (la feminin), s-a îndreptat (şi) spre un alt sport: canoe polo!
BASCOV. Performerele delegaţiei CSM-ului arădean la Campionatele Naționale de primăvară de kaiac-canoe pentru juniori, de la Bascov-Budeasa, au fost Carmen Petre şi Natalia Ciocluţ, care au cucerit medaliile de aur în probele de kaiac dublu, 500 şi 3000 de metri şi argintul în proba de kaiac dublu 200 de metri!
BASCOV. Zilele trecute, pe apele canalului de la Bascov (Piteşti) s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Primăvară la kaiac canoe rezervat juniorilor.
ARAD. Descoperă Rowmania ajunge, pentru al doilea an consecutiv, la Arad. Organizat în cadrul Zilelor Aradului, concursul va fi onorat de celebrul Ivan Patzaichin, doritorii urmând a se întrece în proba de canotcă 10+1.
LIPOVA. În organizarea ACS WestSport Arad, sâmbătă, a avut loc un inedit maraton internaţional de kaiac-canoe, la care au participat persoane cu experienţă în practicarea sporturilor nautice, precum şi sportivi de performanţă. Maratonul nautic de pe Mureş a avut două trasee, funcţie de experienţa concurenţilor: Lipova – Arad (50 Km) şi Păuliş – Arad (35 Km).
ARADON Sport local
BASCOV. Pregătiţi de prof. George Ienciu şi prof. Claudiu Molnar Baboş, sportivii de la CSŞ Gloria Arad au obținut rezultate bune la Campionatul Național de Primăvară Juniori 2026 de kaiac-canoe, competiție desfășurată în perioada 4-7 mai, la Bascov.
UT Arad
Din Alomerovic a semnat un nou contract, valabil până în vara lui 2028!
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus, sâmbătă, o sesizare la Avocatul Poporului, prin care solicită trimiterea către Curtea Constituțională a Ordonanței de Urgență 38/2026, publicată în Monitorul Oficial din 8 mai, care se referă la investițiile din apărare.
România
Președintele Nicușor Dan afirmă că 20 de ani de la intrarea în Uniunea Europeană au însemnat pentru România modernizare și mai ales creșterea nivelului de trai, punctând însă că în țara noastră „există o corupție care îi sfidează pe români”, în special pe cei cu venituri mici.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că a încheiat un prim set de întâlniri cu partidele pro-occidentale și reprezentanții minorităților naționale, punctând că „România va avea un Guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”.
România
România a fost de multe ori slabă în discuțiile din interiorul Uniunii Europene (UE) și nu și-a apărat în mod coerent obiectivele, dar a spune că liderii români se duc la liderii europeni ca să primească ordine e o lozincă ce ne îndepărtează de dezbaterea reală, afirmă președintele Nicușor Dan.
Local
ARAD. Piața Catedralei din Arad s-a transformat, vineri, într-un adevărat univers floral, odată cu deschiderea ediției 2026 a festivalului FlorAr.
Local
Comuna Socodor este menționată într-un raport al Cancelariei prim-ministrului printre cele mai performante unități administrativ-teritoriale din țară în ceea ce privește atragerea fondurilor europene în perioada 2016–2024.