ARAD. Experţii Comisiei Europene au redactat un raport de evaluare ce cuprinde o serie de concluzii vizând activitatea guvernului român din ultimul an, raportată la ultimele 2 acorduri acorduri între ţara noastră şi CE.
ARAD. Deputatul PSD, Dorel Căprar susţine că traiectoria ascendentă a economiei româneşti este subliniată inclusiv în ziarele occidentale de profil. Citând, în acest sens, prestigiosul ziar „The Economist”, care a dat publicităţii un raport.
Liderii USL Arad, pe trei paliere de atitudine privind o nouă suspendare a lui Traian Băsescu.
ARAD. Deputatul PSD, Dorel Căprar, ţine să liniştească temerile privind acordul cu FMI, precizând că este unul de tip preventiv, o „garanţie de sănătate” a finanţelor româneşti. Politicianul arădean doreşte să dezamorseze falsele prejudecăţi propagandistice conform cărora un acord de acest tip ar presupune o nouă curbă de sacrificiu pentru populaţie.
La inițiativa deputatului PSD, Dorel Căprar, la Arad a fost constituită Casa Româno-Chineză, filiala Arad.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost salvate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
1
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
4
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.