aradon.ro Web analytics


Un bărbat din Sântana și două femei, una din Arad, iar cealalată din Semlac, s-au ales cu dosare penale pe numele lor pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Bărbatul fusese plasat în carantină la domiciliu, însă a fost prins de polițiști pe raza orașului Sântana, în timp ce femeile au fost depistate, una la cimitir, iar cealaltă la cumpărături cu familia.
Tânărul, în vârstă de 21 de ani, trebuia să stea în carantină la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile deoarece s-a întors din Irlanda, țară pentru care este prevăzută măsura carantinării la întoarcea în România, însă a fost prins în timp ce se plimba pe străzile din Curtici. Polițiștii orașului Curtici au fost cei care l-au depistat pe tânăr. Oamenii legii se aflau în patrulare când l-au observat pe curticean pe stradă, fără mască. Astfel l-au oprit, iar în urma verificărilor polițiștii au descoperit că tânărul trebuia să fie acasă, în carantină.

Local

Accident cu mașină de poliție, în fața Consiliului Județean
O autospecială de poliție a Inspectoratului de Poliție Județean Arad a fost implicată într-un accident, miercuri seara, la intersecția străzilor Corneliu Coposu cu Ștefan Augustin Doinaș.

Mapamond

Trump minimizează importanța vizitei șefului CIA la Moscova
Președintele american, Donald Trump, a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept „semi-rutină”, adăugând că își dorește ca războiul din Ucraina să se încheie, relatează AFP.

România

Cristina Trăilă a demisionat din funcția de secretar general adjunct al Guvernului
Cristian Trăilă a anunțat, miercuri, că a demisionat din funcția de secretar general adjunct al Guvernului.

România

România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE
România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare „Acțiunea de Securitate pentru Europa” (SAFE), reprezentând 15% din alocarea sa totală de 16,7 miliarde de euro, indică un comunicat difuzat de Comisia Europeană.

Local

Strada Ilarie Chendi devine Flavius Domide
Proiectul privind schimbarea denumirii străzii a fost afișat la transparență decizională, fiind inițiat de către consilierii USR Arad.

Local

7 persoane arestate, la Arad, într-un dosar de trafic de droguri
Zece persoane sunt cercetate într-un dosar privind traficul de droguri de risc și de mare risc. Șapte au fost atestate, iar una arestată la domiciliu.

Local

Covăsânțul produce curent! A fost finalizat parcul fotovoltaic
Investiția de peste jumătate de milion de lei asigură energie electrică pentru comuna arădeană, de la școli la iluminatul public. 3

Advertorial

COMUNICAT DE PRESĂ
Lansarea proiectului ”Extindere clădire Școala Gimnazială Fiscut, comuna Șagu”

Local

Restricții de circulație pe Voinicilor și Titulescu
Până la finalul anului vor fi restricții pe două artere principale din Micălaca: Voinicilor și Titulescu, urmare a lucrărilor la liniile de tramvai.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.