Vineri seara trupa Cargo a susţinut mult aşteptatul concert din club Flex.
ARAD. Concursul ”ARADON te trimite la concertul CARGO din Club Nerv” a ajuns la final. Astfel că au fost desemnați cei cinci câștigători ai invitațiilor la eveniment.
ARADON îți oferă cinci invitații la concertul Cargo care va avea loc în data de 14 decembrie, în Club Nerv.
Cu Kempes despre trecutul muzical, cel de emigrant, despre viitorul de pe scenă şi despre cel material.
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.