Peste 1.500 de tineri arădeni sunt așteptați săptămâna viitoare la Atrium Center, la o nouă ediție a Târgului de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de acest tip din România și Republica Moldova. Cei 20 de participanți prezenți la târg oferă oportunități de carieră variate în domenii precum IT și software, producție și tehnică, logistică și transport, auto și componente auto.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Local
Aflate la cea de-a noua ediție, Zilele Fitoterapiei Moderne au fost deschise la Arad.
Local
Vor beneficia de un pachet minimal de servicii medicale, de prescrierea şi eliberarea medicamentelor contraceptive hormonale, precum şi de alocaţia de hrană.
Local
O arădeancă în vârstă de 32 de ani a fost plasată în arest la domiciliu după ce polițiștii au prins-o în flagrant în timp ce pretindea suma de 5 mii de euro de la o altă femeie, pentru a interveni pe lângă judecătorii care îi plasaseră acesteia din urmă soțul în arest preventiv.