Puțină lume știe, însă anumite categorii de pacienți pot beneficia de analize medicale decontate prin CAS, chiar dacă furnizorul de investigații și-a epuizat deja fondurile din partea CAS din acea lună. Pentru a beneficia de analize medicale e necesar ca pe biletul de trimitere să fie menționat termenul „Monitor” (oricare dintre numerotările 1-7) sau „Prev” cifra 5 (persoane asimptomatice cu vârsta de 40 de ani și peste).
Mapamond
Ministrul adjunct de externe, Kazem Gharibabadi, a avertizat duminica aceasta cu un „răspuns decisiv şi imediat” al armatei în cazul unei desfăşurări de forţe franceze şi britanice în Strâmtoarea Ormuz, după anunţul făcut de Paris şi Londra privind trimiterea unor nave militare în regiune, relatează France Presse.
Mapamond
SUA au nevoie doar de încă „două săptămâni suplimentar” pentru a-și atinge toate țintele în Iran, a asigurat președintele american Donald Trump într-un interviu înregistrat anterior săptămâna aceasta și difuzat duminică, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor din data de 10-05-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Kremlinul se aşteaptă la reluarea rapidă a eforturilor de mediere ale SUA pentru încheierea războiului în Ucraina, după actualul armistiţiu de trei zile, a declarat duminică la televiziunea de stat Iuri Uşakov, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin responsabil cu negocierile, relatează dpa.
România
Președintele Nicușor Dan va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, la care vor fi prezenți secretarul general al NATO, Mark Rutte, președinți, miniștri.
Local
ARAD. Defilări militare, momente solemne și aplauze au marcat, duminică, în centrul Aradului, ceremonia organizată cu ocazia Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene și Zilei Independenței Naționale a României.
2
Mapamond
Nava de croazieră MV Hondius, unde a fost detectat un focar de hantavirus, a ajuns duminică dimineața pe insula spaniolă Tenerife din Canare, înainte de evacuarea imediată a peste 100 de pasageri și membri ai echipajului, relatează AFP.
ARADON Sport local
Unirea Sântana și Progresul Pecica au pus adversarii la respect. Viitorul Arad, la a șasea înfrângere consecutivă!