ARAD - Un loc în care tinerii cu dizabilităţi vor fi învăţaţi să facă faţă problemelor, cu zâmbetul pe buze.
ARAD - Fundaţia Creştină „RCE Speranţa Copiilor” a inaugurat, ieri, „Casa Amy” - locul unde o familie va pregăti, pentru o viaţă independentă, adolescenţi cu nevoi speciale.
România
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua, joi, o vizită oficială în România, în cadrul căreia va avea, printre altele, o întrevedere cu preşedintele Nicuşor Dan.
Local
21 de elevi de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” din Sântana au mers în Turcia cu un proiect Erasmus +.
Advertorial
Interzicerea jocurilor de noroc legale nu stopează accesul la jocuri de noroc. Îl transferă în zona pieței negre, a jocurilor ilicite organizate de grupări infracționale, unde autoritățile nu mai au niciun control, iar jucătorii nicio protecție. Industria jocurilor de noroc din România cere identificarea corectă a scopului urmărit și a măsurilor care pot conduce la realizarea lui.
ARADON Sport local
LIPOVA. În perioada 20-22 martie, oraşul de pe Mureş găzduieşte Campionatul Național de Skandenberg, cea mai importantă competiție internă organizată sub egida Federației Române de Skandenberg.
ARADON Sport local
Aproximativ 1000 de copii s-au întrecut la cea mai mare competiție juvenilă din vestul țării.
1