SÂMBĂTENI. Două autospeciale şi opt pompieri au intervenit la un incendiu produs la o casă din Sâmbăteni. Acoperişul ardea cu violenţă, iar focul a ajuns şi la două camere ale anexei. Imobilul era lipit de casa parohială şi exista riscul ca flăcările să se extindă.
ARAD. Executările pentru recuperarea creditelor de consum sau imobiliare nu mai sunt o noutate. Paginile de internet ale băncilor abundă în anunţuri de vânzări, fie că este vorba despre locuinţe, terenuri sau autovehicule. Cu toate acestea, programul „Prima casă” părea o şansă pentru cei care doreau să pornească pe un nou drum.
LIPOVA. Schimbarea programului „Prima Casă”, prin care tinerii vor putea accesa credite numai pentru cumpărarea de locuinţe noi, nemulţumeşte pe potenţialii beneficiari din localităţile mici.
O femeie a sunat la 112 pentru a anunţa că nu poate deschide uşa pentru a intra în casă. De celaltă parte a uşii, în casă, se afla copilul în vârstă de 2 ani a femeii. Aceasta a spus pompierilor că şi-a lăsat singur copilul preţ de câteva minute şi când s-a întors acasă nu a mai putut deschide uşa.
MONEASA. S-a trezit în casă cu un bărbat care-l înjura şi ameninţa. Este vorba despre un bărbat din Moneasa. Acesta a solicitat prezenţa jandarmilor la el acasă, spunând că o persoană a pătruns fără permisiune în casa sa şi a început să-l ameninţe şi să-l înjure. Jandarmii l-au amendat pe intrus şi îl cercetează pentru violare de domiciliu şi ameninţare.
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
1
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
1
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
2
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.