PILU. La doar 16 ani, Emanuel C. şi Răzvan C., ambii din Vărşand au spart o casă din localitatea Pilu de unde au furat bunuri în valoare de 2.000 de lei.
GHIOROC. A furat bunuri în valoare de 25.000 de lei dintr-o locuinţă din Ghioroc. Este vorba, conform poliţiştilor, de un băiat în vârstă de 17 ani.
CRAIVA. Patru bărbaţi din Craiva sunt suspecţii principali ai poliţiştilor în cazul mai multor bunuri furate dintr-un imobil. Poliţiştii din Craiva spun că Leonard D., Remus D., Ilie N., şi Samuil C., în luna aprilie au pătruns prin efracţie într-o casă nelocuită de pe raza localităţii de unde au furat bunuri în valoare de 800 de lei. Cei patru sunt acuzaţi acum de comiterea infracţiunii de furt calificat.
In ultima saptamana a acestei luni, imediat dupa Pasti ar putea deveni functionala noua varianta a programului Prima Casa. Ajuns la varianta 4, programul va fi diferit fata de editiile precedente. Statul, care pana acum garanta integral achizitiile de locuinte, a decis sa imparta cu bancile riscurile creditarii. In acest fel se spera la cresterea numarului de finantari, acordate in conditii mai usoare fata de cele de pe piata. Aceasta ar putea insemna o crestere a numarului de locuinte care isi schimba proprietarul.
Romanii prefera sa cumpere o locuinta decat sa inchirieze una, prima optiune fiind aleasa de 70% dintre acestia, arata datele unui sondaj. Cei mai importanti factori luati in considerare de romani la achizitionarea unei locuite sunt pretul si amplasamentul, dar si vechimea sau dimensiunea imobilului.