ARAD - Pensionarii arădeni care vor să dea statul în judecată, împotriva aplicării CASS de 5,5%, sunt aşteptaţi, zilnic. Între orele 9,00-13,00, la sediul Partidului Conservator(lângă Biserica Roşie). Fundaţia FACIAS va asigura asistenţă juridică gratuită tuturor celor care doresc să se judece cu statul.
52% este stadiul fizic al lucrării de pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea, momentan fiind mobilizați peste 500 de muncitori.
Cea mai mare parte a adăposturilor publice aparțin asociațiilor de proprietari. Din cele 121 de adăposturi publice, 117 sunt nefuncționale sau neoperative.
S-a întâmplat marți, în jurul prânzului, pe strada Abrud din Micălaca, sub ochii polițiștilor locali, care au pornit în urmărirea mașinii.
UTA a făcut afacere cu jucători tineri. Unul a plecat la Dumbrăvița, altul a venit de la CFR Cluj.
ŞIMAND. Transfer de cinci stele pentru Şoimii Şimand, singura grupare arădeană implicată în competițiile federale de futsal.
ARAD. Doliu în lumea sportului arădean şi românesc. Un fost mare sportiv al Aradului a plecat dintre noi marți, 20 ianuarie, la vârsta de 77 de ani.
1
Chiar dacă a fost golgeterul unei generaţii medaliată cu argint, Ahmet Ekmekci nu a fost acceptat la UTA.