Majestatea Sa luptă în instanţă cu Guvernul pentru recuperarea a şase hectare de pe Domeniul Regal.
Înainte de a pleca de la Castelul Săvârşin, la sfârşitul verii, Familia Regală va inaugura Casa Musafirilor.
SCRISORI DE LA CITITORI. Este un colţ de rai aşezat pe malul stâng al Mureşului. Ne mândream în copilărie că locuim în cea mai frumoasă aşezare din zonă, o adevărata oază de linişte şi aer curat. Oriunde m-au purtat drumurile vieţii, satul natal l-am purtat pretutindeni cu mine în suflet şi gând. Nu pot uita uliţele copilăriei, pe toţi cei dragi întâlniţi pe cale şi cu cât de mult drag ne vorbeam. Cu toţii eram rude şi cu fiecare în parte aveam ceva de povestit.
Referitor la articolul apărut în Jurnal arădean „Primăria Aradului vinde castelul de la Bulci”, dorim să venim în întâmpinarea celor care vor decide soarta castelului şi, o dată cu aceasta, şi soarta satului Bulci.
Fosta secţie TBC a Spitalului Municipal, castelul de la Bulci, îşi va căuta proprietar nou. Din 2011, castelul a fost dezafectat.
Local
Fără presă, fără oficialități, soboare și festivisme, noul pod al Aradului a fost inaugurat în această seară de Călin Bibarț, împreună cu...Moș Crăciun.
1
Local
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au transmis o serie de recomandări pentru o minivacanță de Crăciun în siguranță.
Local
Polițiștii și Jandarmii arădeni au desfășurat în ultimele zile câteva acțiuni în cadrul cărora au oferit daruri celor aflați în nevoie.
1
Local
ARAD. Marile lanțuri de magazine și hypermarketuri au program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, în unele zile fiind închise complet sau având program mai scurt față de obicei.
ARADON Sport local
ARAD. Recent, în Serbia, a avut loc o gală internațională de Jiu Jitsu brazilian, în care au fost puse la bătaie Centuri Canniball Submission Series.
3
ARADON Sport local
Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Ultimul concurs al anului la care a participat secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, coordonată de prof. Sebastian Lucaci, a fost „Cupa de Iarnă” din Ungaria.