Ajuns deja la a patra ediție concursul „De Moș Nicolae decorăm bradul” a devenit o oportunitate pentru elevi de a-și exprima creativitatea. De la an la an numărul liceelor participante crește, ajungând anul acesta la 21.
ARAD. Un număr de 12 formații, 7 din municipiu și 5 din județ, s-au întrecut, luni, în cadrul Cupei „Moș Crăciun” la fotbal, rezervată elevilor nelegitimați la cluburi de fotbal, din clasele I-IV.
Cei mai inspiraţi participanţi ai concursului „Pariezi pe premiile JA”, ediţia III, la momentul festivităţii de premiere.
Invitat special al tragerii la sorţi a fost Dorel Cura, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad.
ARAD. Etapa desfășurată recent pe Aeroportul Arad a fost ultima din acest sezon în campionatul Drag Racing 2013, în urma căreia s-au stabilit clasamentele finale la diferitele clase ale întrecerii.
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
Local
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Paști, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 15 aprilie 2026, în Piața Catedralei din municipiul Arad.
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.