Lucrurile stau cam aşa: jucătorii nu şi-au primit salariile din luna aprilie, au tot spus că îşi vor banii, iar aceştia nu au venit. Au dorit să vorbească, azi dimineaţă, cu conducerea, dar Pavel Piroş nu avea ce să le spună concret. Aşa se face că antrenamentul nu a mai avut loc, a fost mutat după-amiază, iar preşedintele, alături de Ionuţ Popa au mers la Primăria Pâncota, pentru o şedinţă de urgenţă.
Drumurile naţionale şi autostrăzile din Arad rămân închise traficului greu şi astăzi din cauza temperaturilor extreme.
După efectuarea cercetărilor de la locul accidentului, polițiștii au stabilit că accidentul a avut loc din cauza denivelărilor de pe drum.
Dărăbuţ Claudiu, poliţistul care l-a lovit pe poloistul Alex Băltean, acesta din urmă intrând ulterior în comă, este cercetat de inspecţia internă a IPJ Arad după ce, în urmă cu aproximativ o lună, în maşina acestuia, spun sursele noastre, a fost găsit un pistol cu gaz pentru care nu avea autorizaţie.
Specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au stabilit cauzele incendiului de la hotelul Panoramic.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
UT Arad
BUCUREŞTI. După ce a debutat în play-out în zilele de vineri: 3-2, acasă, cu Hermannstadt Sibiu și 0-1, în deplasare, cu FCSB, iar în runda a treia o găzduiește duminică, 5 aprilie, pe Metaloglobus, UTA va juca într-o zi de sâmbătă, cu FC Botoșani, în runda cu numărul 4.
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
4
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Local
Spitalul Județean Arad anunță un nou tip de tratament pentru pacienții care au Parkinson în stadiu avansat.