ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei avertizează că Raportul CE privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV nu mai lasă loc abaterilor de la principiile europene.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei este de părere că România trebuie monitorizată în continuare de către Comisia Europeană. „Poate că nu e plăcut să fi supravegheat ca un copil neascultător, dar când încalci regulile jocului, cineva trebuie să arbitreze”, spune Tipei.
ZAGREB. Zilele trecute, în Croaţia, s-a desfăşurat CE de lupte, destinat juniorilor. Aradul a avut doi reprezentanţi, de la CS Astra: Dorin Pârvan şi Răzvan Motoi.
ARAD. Comisia Europeană (CE) a aprobat acordarea finanţărilor nerambursabile pentru realizarea autostrăzii Nădlac-Arad şi a autostrăzii Orăştie-Sibiu. 724 de milioane de euro va acorda Uniunea Europeană (UE) pentru cele două autostrăzi.
PARIS - România a fost repartizată de UEFA în urna secundă, tragerea la sorţi fiind anul viitor.
Local
Mai multe tentative de fraudă prin email sub identitatea unor bănci din România au fost raportate la DNSC.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.