Cântăreaţa canadiană Celine Dion, în vârstă de 41 de ani, a confirmat astăzi printr-un comunicat oficial că este însărcinată cu cel de-al doilea copil, după ce a urmat un tratament de fertilitate la New York.
Celine Dion sufera de un virus respirator, motiv pentru care a fost nevoita sa amane cateva din spectacolele turneului din America de Nord.
România
Numărul de cetățeni care s-au întors în România din Orientul Mijlociu a depășit borna de 1.000 de persoane, a anunțat vineri seara ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
România
Irina Ponta n-a apărut pe nicio listă a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv în sistemul eConsular și de aceea nu a avut cum să fie „apelată”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ministerului, Andrei Țărnea.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a afirmat vineri că nu se va încheia niciun acord cu Iranul în afară de predarea necondiționată, transmite Reuters.
ARADON Sport local
Condor Club Arad organizează sâmbătă, 14 martie, concursul de orientare sportivă „Cupa Ghiocelul 2026”.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad transmite că Senatul universității își exprimă susținerea față de actuala conducere a instituției de învățământ superior.
2
Local
Circulația tramvaielor a fost întreruptă aproape o oră pe Calea Aurel Vlaicu, după ce un bărbat care trecea strada, în apropiere de Secția 1 de Poliție, a fost lovit de tramvai.
România
Avocatul Poporului a trimis Curții Constituționale a României o sesizare în legătură cu Ordonanța de Urgență a Guvernului care vizează reforma administrației publice centrale și locale.