„Suntem în măsură să le dăm arădenilor o veste bună legată de evoluţia procedurală de reluare a lucrărilor la pasajele de pe centura Aradului. Ca o noutate de ultimă oră, investiţia este ridicată pe SEAP, urmând bineînţeles, în cel mai scurt timp, procedura de licitaţie ce va stabili numele constructorului ce va finaliza lucrarea. Alături de colegii mei, parlamentarii de Arad, senatorul Mihai Fifor şi deputaţii Florin Tripa şi Adrian Todor, am depus constant eforturi pe toate canalele legale, pentru ca această investiţie vitală pentru arădeni să prindă contur şi să fie dată în funcţiune”, precizează deputatul PSD Dorel Căprar.
Local
Patru zone de pe raza comunei Apateu au fost transformate în gropi ilegale de deșeuri. Garda de Mediu a acordat administrației locale termen de o lună pentru salubrizare.
România
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost informată de către președintele Nicușor Dan de criza politică din România în timpul Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 4 mai, la Erevan (Armenia), context în care șefa Legislativului european a amânat vizita în România, au declarat, luni, surse oficiale.
1
Advertorial
Investițiile în ETF-uri au devenit tot mai populare în ultimii ani, atât în rândul investitorilor aflați la început de drum, cât și al celor cu experiență. ETF-urile (Exchange Traded Funds) sunt fonduri tranzacționate la bursă, care urmăresc evoluția unui indice, sector economic, materii prime sau alte clase de active. Popularitatea lor se datorează în special accesibilității, diversificării și costurilor reduse comparativ cu alte instrumente financiare. Totuși, ca orice investiție, acestea vin la pachet atât cu beneficii, cât și cu riscuri ce trebuie înțelese înainte de a lua o decizie.