ARAD. Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum a mai provocat un accident. De această dată, evenimentul rutier a avut loc pe centura municipiului, între sensul giratoriu din Grădişte şi sensul giratoriu din Micălaca.
Primarul Falcă susţine că amplasarea panourilor de pe centură sunt ţinta unor controale cu iz politic.
PSD Arad a indicat la BEJ şi apoi la BEC faptul că textul panourilor este unul de propagandă electorală mascată. BEJ şi BEC au spus însă „nu”.
ARAD. Primarul Gheorghe Falcă a transmis un comunicat de presă după ce ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, l-a acuzat de dezinformare privind situația șantierelor CNADR de pe șoseaua de centură a municipiului Arad.
ARAD. Primăria a instalat, în cursul zilei de vineri, două panouri de informare pe marginea şoselei de centură a municipiului. „Vă aflaţi pe un drum naţional. Guvernul României a sistat lucrările la acest pasaj, în august 2012. Suntem în 2014: Aradul aşteaptă finanţarea” este mesajul inscripţionat pe panouri şi este semnat de Consiliul Local al Municipiului Arad.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
2
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
3
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.