ALBA IULIA. Vicecampioanele de la Univ Goldiş ICIM se pregătesc de un nou examen important în Liga Naţională. Miercuri, de la ora 18, arădencele joacă la Alba Iulia, cu una din grupările cu pretenţii, o formaţie ce părea dispusă, la un moment dat, să joace în Euroligă. O echipă care se bazează pe jucătoare străine, precum Kuster, Agunbiade sau Prince, dar şi pe româncele Toma sau Uiuiu.
În timpul unei razii a jandarmilor arădeni a fost descoperit, în zona Cetății Aradului, trupul unui bărbat mort.
ARAD. Cetatea Aradului revine în discuţia politicienilor. După ce primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a lansat tema referendumului pentru Cetatea Aradului, organizaţia locală a PSD îi sugerează şefului administraţiei locale că tema referendumului este bună, dar nu pentru Cetatea Aradului.
Primarul e decis să organizeze un referendum pe tema preluării Cetăţii Aradului dacă Guvernul nu parafează transferul până la finele acestui an.
ARAD. O delegaţie a Consulatului General al Republicii Serbia condusă de consulul general Lazar Manojlovic, alături de Ognean Crîstici, preşedintele Uniunii Sârbilor din România, a avut miercuri o întrevedere cu primarul Gheorghe Falcă.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).