Rusii nu ezita sa ne uimeasca ori de cate ori au ocazia. De aceasta data un sofer, mai sarit de pe fix de felul sau, si-a condus masina folosind o cheie fixa si nu un volan.
În cadrul Operaţiunii Dacia Duster , un arădean, Morariu Mircea din Pecica, în vârstă de 34 de ani, căsătorit, tata a două fetiţe de şapte ani, respectiv un an şi jumătate, de profesie şofer, actualmente şomer a câştigat la jocul cheii una dintre cele 4 maşini Dacia Duster puse în joc de Dacia.
Ştiri sportive
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
Mapamond
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
1
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
1