În Arad, la Centrul Medical Laser System, profesează unul dintre cei mai buni chirurgi din țară: ABDUL JAWAD HAJJAR. Acesta este medic specialist în chirurgie generală, vasculară şi oncologică flebologie, atestat în chirurgie laparoscopică şi reconstructivă, membru al Asociaţiei chirurgicale europene și balcanice.
ARAD. În perioada 14 – 17 aprilie a avut loc în Salta, Argentina, cel de-al 45-lea Congres Internaţional de Chirurgie Plastică, Estetică şi Reparatorie, organizat de societatea argentiniana de specialitate.
Dr. Emanuel Filip Frenţ a câştigat concursul organizat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Advertorial
Elevii din toată țara se pot înscrie până pe 20 mai la Olimpiada de Biodiversitate „Natura dintre Ape”. Premii în valoare de 20.000 euro
Mapamond
Cel puțin 12 mineri au fost dați dispăruți luni după o explozie la o mină legală de cărbune din centrul Columbiei, a anunțat guvernul regional, într-un nou bilanț al minerilor prinși în subteran, a căror stare este necunoscută, notează AFP.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE - Întâi România împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan se dezbate și se votează marți în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.
Mapamond
Ministerul Apărării din Rusia a anunțat luni un armistițiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 și 9 mai în contextul marcării, sâmbătă, a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste din 1945, informează agențiile internaționale de presă.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, luni, că este „exclus” un scenariu în care Călin Georgescu să fie premier dacă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan va fi adoptată de Parlament.
3
Local
Evenimentul are loc marţi, 5 mai, ora 17, la Sala Polivalentă din Arad, iar intrarea este liberă.