Mai multe incendii de vegetație uscată au izbucnit, duminică seara, în zona localităților Chisindia și Dud. Pompierii Detașamentelor Sebiș și Ineu au intervenit până luni dimineața, în jurul orei 05:00, pentru stingerea focarelor. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, pompierii au folosit lopeți, mături și cazmale pentru stingerea focului, asta deoarece nu s-a putut ajunge cu autospecialele în zona în care au izbucnit incendiile. Intervenția a fost îngreunată, spun pompierii, și din cauza vântului.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Local
Evenimentul va dura cel puţin 12 zile şi se va desfăşura, în premieră, în Piaţa Catedralei. Va fi şi roată panoramică.
Local
Jandarmeria Arad anunţă că lansează o nouă campanie de recrutare pentru şcolile de subofiţeri.
Local
O serie de servicii esențiale ar urma să nu mai fie taxate conform unei propuneri pe care intenționează să o facă viceprimarul Ilie Cheșa.
Advertorial
ADVERTORIAL. Niciodată în istoria Aradului nu s-au realizat lucrări atât de ample pentru dezvoltarea și modernizarea județului, ca în ultimii ani. Asta se datorează capacității Consiliului Județean și a primăriilor din județ, de a atrage fonduri europene. Aradul este printre județele cele mai performate la acest capitol, al fondurilor atrase de administrațiile locale, iar cele conduse de primari PNL se detașează!
Local
Noului rector UAV i s-a încredințat un mandat de cinci ani, în urma alegerilor interne care au avut loc pe data de 27 martie.