LIPOVA. Cu ceva vreme în urmă, m-am întâlnit prin sălile Muzeului Orăşenesc din Lipova (Casa memorială Sever Bocu) cu o conştiinţă vie a meleagurilor arădene.
ARAD. Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 10, se va desfășura, în aula Universității „Aurel Vlaicu” din Micălaca, o sesiune comemorativă dedicată marelui om politic, artizan al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Ștefan Cicio Pop, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc 80 de ani.
Local
Povestea medaliei de argint la Internaționala de Chimie s-a scris cu multă muncă, pasiune, sacrificii și un profesor dedicat performanței.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad a inaugurat NextGenDent – Centrul de Simulare Stomatologic.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.