Este vorba de dl. Alexandru Birtolon, fiul Anei, fiica lui Ştefan Cicio-Pop, căsătorită cu Aureliu Birtolon, ofiţer român în armata Austro-Ungară şi apoi colonel în armata română, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Mergând agale printre exponatele din muzeu, am purtat cu dânsul o scurtă discuţie referitoare la bunicul său, de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani.
„La începutul anilor ‘30 locuiam cu familia la Păuliş, unde tata avea o proprietate, casă şi vie. Mergeam adesea la Conop la conacul bunicului meu, Ştefan Cicio-Pop, unde aerul de secol XIX al conacului şi al satului ne ducea cu gândul la vremuri de mult apuse, dar cu atât mai pline de farmec. Bunicul era bonav, dar răzbătea din el o forţă grozavă, cum n-am mai văzut de-atunci la nici-un bărbat. Ne vorbea de Ardeal ca de o Golgotă a poporului român care, urcată până la capăt, duce la înălţare. Ne spunea că suferinţele românilor din Ardeal au fost spălate cu sângele eroilor Primului Război Mondial, aşa cum sângele lui Hristos a spălat păcatele omenirii. Atunci nu înţelegeam pe deplin cuvintele spuse de bunicul, dar apoi m-am convins că într-adevăr, Ardealul este cheia de boltă a unităţii naţionale româneşti”.
Referitor la modul în care a rămas Ştefan Cicio-Pop în amintirea românilor, Alexandru Birtolon are o părere oarecum neaşteptată: „Mă bucur că bunicul meu şi alţi mari corifei ai Unirii nu au mai apucat timpurile comunismului, rămânând în amintirea celor de azi aureolaţi de lupta pentru România întregită. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat cu câţiva dintre ei, precum Sever Bocu sau Iuliu Maniu, morţi în temniţele comuniste. Nu întotdeauna jertfa eroilor pe câmpul de luptă aduce bine pentru popor. Tatăl meu, ginerele lui Cicio-Pop, a luptat în armata română în al Doilea Război Mondial şi a prezis înfrângerea Germaniei. Spera doar ca România să nu intre în zona sovietică, speranţă care, din păcate, nu s-a împlinit. Pentru participarea la războiul antisovietic, a fost arestat în 1948 şi a suferit ororile închisorilor comuniste. Mama a fost şi ea ridicată în martie 1949 şi, cu doi copii minori, a fost deportată timp de cinci ani în Bărăgan. Bunica Eugenia, văduva lui Ştefan Cico-Pop, a fost şi ea ridicată de la domiciliu de Securitate, împreună cu fiii Alexandru şi Vasile. N-aveau nicio vină, nu luptaseră contra ruşilor, erau doar exponenţii unei clase sociale care trebuia să dispară”.
Mă uit cu emoţie şi mă aplec cu adânc respect în faţa acestui om care, deşi la senectute, poartă în ochi dârzenia marilor luptători pentru drepturile românilor din Ardeal, al căror ilustru exponent a fost Ştefan Cicio-Pop.
Citiți principiile noastre de moderare aici!