Puţin peste o lună ne desparte de primul Grand Prix din sezonul 2010 al Formulei 1, iar singurele echipe care nu şi-au definitivat tandemul de piloţi sunt US F1 şi Campos Racing.
Intrebare: Ce suna mai bine decat un Ferrari 458 Italia?
Pai, pentru inceput, o multime de modele 458 impreuna cu alte modele, gen 430 si 458s, toate fiind adunate pe circuitul Mugello.
ARAD - Circuitul Las Vegas din oraşul nostru a fost,
la sfârşitul săptămânii, gazda
perfectă a unei noi etape din cadrul Campionatului
Naţional de motociclism viteză şi motocros.
| Imagini

BUCUREŞTI. Primul turneu din Circuitul
Internaţional al României la tenis feminin,
în care Aradul va găzdui un turneu între
2-10 august, a debutat ieri la Bucureşti. Favorite
principale: Stephanie Vongsouthi (Franţa; locul 315
WTA), Agnes Szatmari (321, campioană la Arad în
2006), Mihaela Buzărnescu (360) şi Verdiana
Verardi (419).
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.
În perioada 20-22 martie 2026, pompierii militari arădeni au intervenit la zece incendii de vegetație uscată, pe raza județului.
Lumea s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat luni Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), descriind o „ameninţare majoră” pentru economia mondială, notează AFP.
3
În peste 95% dintre unitățile de învățământ din țară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat.
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
3
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.