Astăzi se împlinesc 126 de ani de la trecerea în nefiinţă (la 15 iunie 1889) a Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu.
ARAD. Din 1967, Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret este celebrată în toată lumea pe data de 2 aprilie, ziua de naştere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen.
Local
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
1
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
UT Arad
JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.
ARADON Sport local
BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.
Local
Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.