Cuvine-se un pios omagiu fostului profesor de istorie, Emil-Crăciun Lăzureanu, iniţiatorul şi fondatorul muzeului şcolar din Beliu, celui care s-a străduit să reediteze tradiţionalul ,,Praznic de pită nouă” ajuns la a XXXIX-a manifestare.
Recent am primit o carte scrisă cu mult talent şi dăruire de o arădeancă, apreciată profesoară de limba şi literatura română. Încă de mică, Maria a dovedit o inteligenţă nativă, mergea frecvent la biserică mai ales cu bunicul ei, Stoiadin Traian, un apreciat gospodar, om credincios, drept şi cinstit. În scurtă vreme, Maria a învăţat pe de rost toată slujba ce se ţinea în biserică. Preotul paroh Teodor Şuteu (1940-1959) îi spune: „tu trebuie să urmezi o facultate”.
Într-o atmosferă sărbătorească, plină de profunde emoţii, în data de 8 septembrie 2012, a avut loc întâlnirea după 55 de ani, a celor care au făcut parte din prima promoţie a Liceului din Ineu, al anului 1957.
Sunt consilier local în Consiliul Local Târnova, judeţul Arad, preşedinte al Filialei Arad a Uniunii Ucrainienilor şi mă exprim în numele majorităţii locuitorilor din localitatea Târnova.
Sunt divorţat, locuiesc cu o doamnă fără a fi cununat cu ea. La începutul lunii mai, am fost în Arad (în urma unui anunţ), pentru un loc de muncă în Germania.
Local
O explozie s-a produs joi dimineață la instalația de gaz de la CTP Arad, pe Calea Victoriei. O persoană a suferit arsuri de gradul III și va fi transportată la spital.
Local
Pompierii arădeni au intervenit la 44 de situații de urgență în ultimele 24 de ore. Opt dintre misiuni au fost pentru stingerea incendiilor, cele mai multe izbucnite la vegetație uscată.
România
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 1:27, un grup de cinci ținte aeriene în zona localității Ismail, deasupra teritoriului ucrainean, fiind ridicate de la sol două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Borcea.
România
Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unității 2 a CNE Cernavodă joi dimineața, a anunțat compania, printr-un comunicat transmis Bursei de la București.
Mapamond
Serviciul de securitate SBU al Ucrainei a anunțat miercuri că forțele Kievului au atacat trei nave de război și alte instalații într-un atac cu drone și rachete asupra bazei navale rusești de la Novorossiisk de la Marea Neagră, relatează Reuters.
Mapamond
Așteptată cu nerăbdare de milioane de europeni, o rară eclipsă solară a început miercuri în Rusia, în nordul Spaniei și în vestul Islandei, care a plonjat deja în obscuritate, informează AFP.
1
Mapamond
Ambasadorii țărilor membre ale NATO s-au întâlnit miercuri pentru a discuta despre recentele încălcări ale spațiului aerian în Polonia și România, precum și despre incidentele recente cu drone, a anunțat Alianța într-un comunicat, relatează agențiile Reuters și EFE.
1
România
Sistemul Electroenergetic Național dispune de mai multe resurse pentru acoperirea deficitului de producție rezultat din oprirea Unității 2, printre care producția eoliană, Grupul energetic Rovinari 4 și producția hidro, a anunțat miercuri seara Ministerul Energiei.