Consiliul Județean Timiș a solicitat Ministerului Transporturilor să semneze un protocol de colaborare în vederea realizării drumului expres autostrada A1 – Timișoara – Aeroportul Internațional Traian Vuia. Printre beneficiile proiectului se numără decongestionarea traficului existent și scăderea numărului de accidente.
Local
Temperaturile scăzute din ultima perioadă au determinat conducerea DAS să le permită oamenilor străzii să rămână în adăpostul de noapte și pe timp de zi.
Local
Dintre aceștia, 107 au avut nevoie de spitalizare, conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Arad.
Local
Consilierul local USR, Dorian Curcanu, transmite că ideea gratuității transportului în comun poate fi fezabilă.
România
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat marți, într-o conferință de presă, că „trebuie să avem o populație pregătită pentru susținerea unui efort de război” și a subliniat că Armata română are „foarte multe programe de pregătire împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”.
Evenimente
Festivalul de Underground, ce va aduce în fața publicului spectacole de teatru, film, dans și arte vizuale, va avea o nouă ediție, în perioada 19-28 iunie 2026.