ARAD. Vicepreşedintele CJA, Adrian Tolea a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Timisoara, la şedinţa de constituire pentru „Clusterul Regional Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor – Regiunea Vest România”, o premieră la nivel naţional.
Comisia Judeţeană a Arbitrilor din cadrul AJF Arad organizeaz pe 12 octombrie, ora 9, examen pentru promovarea în categoriile a I-a şi a II-a. Condiţiile de participare sunt publicate pe site-ul CJ Arbitri. Examenul va consta în 20 întrebări, după cum urmează: 15 întrebări cu răspunsuri tip grilă şi 5 întrebări la care se așteaptă răspunsul detaliat de candidați. Nota minimă pentru promovarea examenului este 7.
Judecătorii au decis să păstreze măsura controlului judiciar pentru Nicolae Ioţcu, deşi acesta a cerut să se întoarcă la cârma CJA.
Un spectacol de muzică și dans pentru toate gusturile. Sâmbătă, de la orele 17.00, la Casa de Cultură din Dorobanți va avea loc evenimentul „În pași de dans” organizat de către Startline, cu spijinul CJA Arad, Primăria Dorobanți și Casa de Cultură din Pecica. Participă formațiile „Kis Gyöngyvirág” din Dorobanți, „Revolution Dans Studio” din Arad, „Roma Flores” și ”Rom Band”din Pecica dar și cântăreața Ioana Maria Paul și Dana Teodor.
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.