ARAD - Vicepreşedintele CJA, Cristian Drăgan,
speră ca primăriile din judeţ să
răspundă pozitiv şi la programul de
dezvoltare turistică prin care se pot accesa
importante fonduri nerambursabile.
ARAD - Consiliul Judeţean a fost criticat că nu
respectă termenele de transparenţă la unele
proiecte de hotărâre.
ARAD - Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi prof. univ. Stelian Boia au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice „Alexandru Mocioni, o mare personalitate politică, filosofică şi muzicală a tuturor românilor” organizată de CJA şi Centrul Cultural Judeţean Arad.
ARAD - Judeţul Arad are 54.000 de săraci. Cel puţin aşa arată datele centralizate la nivel local.
ARAD - Sărbătoarea Vinului, organizată în cinci localităţi, va avea doar şase producători atestaţi de vin.
Local
Filmul prezintă cel mai mare concert al trupei pe un stadion. Va fi proiectat de la ora 19 la „Arta”.
Mapamond
Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar a salvat echipajul format din 18 persoane al uneia dintre nave, în timp ce cealaltă s-a scufundat în largul coastei, în apropierea orașului Byala, informează marți BGNES.
Advertorial
De 23 de ani, fabrica din Arad reprezintă un pilon industrial strategic pentru întregul Grup. Producția, tehnologia și competențele locale fac din România o componentă importantă a rețelei internaționale MASCHIO GASPARDO.
Local
Cele mai multe au fost intervenții SMURD, însă luna a fost marcată și de 114 incendii, dintre care 76 de vegetație uscată și resturi menajere.
Local
Bătaie în baia unui club din Arad: un adolescent de 17 ani, cercetat după ce a lovit un tânăr de 27 de ani. Agresorul a fost plasat sub control judiciar.
Local
Tinerii absolvenți care sunt în căutarea unui loc de muncă pot consulta ofertele companiilor arădene la Bursa Muncii din octombrie.
Local
IMM Arad și DRW Arad au transmis un comunicat de presă comun prin care subliniază faptul că „mediul de afaceri are nevoie de stabilitate, predictibilitate și dialog real”.