ARAD. Aproape 1000 de dosare au fost depuse pentru înscrierile la clasa pregătitoare şi clasa întâi.
Deputatul independent Mircia Giurgiu va participa, alături de părinţi şi copii, la un protest spontan mâine, 7 martie, la ora 18, în Piaţa Unirii din municipiul Cluj-Napoca. Principala nemulţumire a acestora este reprezentată de modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar, în special prevederea care se referă la înfiinţarea clasei pregătitoare.
Deputatul PNL de Cluj, Horea Uioreanu, a declarat marti, ca proaspătul ministrul al educaţiei, Cătălin Baba, a picat primul examen din viaţa sa de şef peste educaţie.
ARAD. Înscrierile pentru clasa pregătitoare şi clasa întâi au început cu probleme informatice ale sistemului on-line.
ARAD. Clasa pregătitoare rămâne în actualitate. Şi cel mai în vogă subiect este înscrierea, fie că va fi pentru clasa întâi, fie pentru cea pregătitoare.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).