ARAD.Consilierii au dezbătut ieri un singur subiect: un studiu de fezabilitate care anticipează concesionarea pe 25 de ani a sistemului de iluminat.
ARAD. Mişcarea Arădeană susţine, prin intermediul unui comunicat de presă, că „guvernarea locală Falcă-PDL face un nou abuz împotriva drepturilor cetățenești, prin interzicerea filmării în timpul ședinței publice de Consiliu Local de luni, 6 februarie”.
ARAD. Bugetul general al Municipiului Arad a trecut cu 16 voturi „pentru”, cei şase consilieri ai Opoziţiei votând împotrivă, cu o singură excepţie: abţinerea lui Denaky.
Arad.Primăria Arad susţine că trebuie să plătească cu celeritate o datorie de peste şapte milioane de lei, pentru a nu fi calculate penalităţi de 30.540 lei.
ARAD. Primăria Arad le propune aleşilor să revoce luni hotărârea CLM Arad privind transmiterea în folosinţă către Compania Naţională de Investiţii - CNI a unui teren în suprafaţă de 2.100 mp pe durata construirii obiectivului „Sală de gimnastică”.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
7
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.