aradon.ro Web analytics


Aproximativ 5000 de copii din judeţul Cluj care se vor înscrie în clasa I vor primi câte un ghiozdan gratuit, a anunţat marţi preşedintele CJ, Alin Tişe. Acesta a declarat că a iniţiat un proiect de hotărâre de CJ care are drept scop facilitarea accesului la cultură şi învăţământ.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că a avut mai multe discuţii cu oficialii clubului de fotbal Oţelul Galaţi şi le-a oferit posibilitatea să joace meciurile din Champions League pe Cluj Arena, care ar urma să fie terminată şi inaugurată pe 15 septembrie. Potrivit lui Tişe, antrenorul Oteţul Galaţi, Dorinel Munteanu, s-a declarat încântat de propunere.

În 13 iunie în jurul orei 21:05, pe strada Tatra din municipiul Cluj-Napoca, I. Radu, în vârstă de 29 ani, în timp ce conducea o autoutilitara, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a pierdut controlul asupra direcţei, a ajuns pe contrasens şi a intrat frontal intr-un garaj, după care a tamponat două autoturisme parcate regulamentar. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0.81 mg/l în aerul expirat.

Începând din această dimineaţă în Piaţa Mihai Viteazu funcţionează sistemul de parcare închisă cu barieră. În acest loc au fost amenajate 74 de locuri de parcare. La fel ca şi celelalte două parcări cu barieră din Pieţele Cipariu şi Unirii, se va plăti 2 lei/ora de staţionare. Parcarea este supravegheată video, iar programul este permanent.

UT Arad

UTA a scos un punct în extremis
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.

România

Abrudean: Nu există nicio grea moștenire. PSD să nu folosească pretexte pentru a justifica o nouă creștere de taxe
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.

Advertorial

Anunț de participare

Advertorial

Anunț de participare

Advertorial

Anunț de participare

România

Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE pe tema actului de sabotaj din Brașov
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marți, pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, la sediul MAE, în legătură cu actul de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie din incinta platformei industriale Carfil din Brașov.

Advertorial

Anunț de participare

Advertorial

Anunț de participare

Local

Aripi pentru viitorul a 135 de copii cu dizabilităţi
Un nou proiect al DGASPC Arad: „ARIPI – Abilitare, Recuperare și Implicare pentru Integrare”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.