aradon.ro Web analytics


În perioada 3-12 iunie, în cadrul celei de-a zecea ediţii TIFF, una dintre cele mai spectaculoase şi apreciate locaţii open air ale festivalului, Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, a pregătit clujenilor un program plin de proiecţii şi evenimente, desfăşurate atât în timpul zilei, cât şi seara.

Pentru desfăşurarea în condiţii de maximă securitate a manifestărilor prilejuite de ,,Zilele Clujului” (27 mai- 3 iunie), aproximativ 140 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă a desfăşurării acestora. Jandarmii vor fi prezenţi în zonele în care vor avea loc aceste manifestări pentru evitarea producerii oricăror fapte de natură antisocială.

Poliţia locală Cluj-Napoca prin Serviciul Ordine şi Siguranţă Publică l-a depistat pe G.V. cu domiciliul în Arpasu de Jos, judeţul Sibiu, care a venit dimineaţa cu trenul la Cluj-Napoca, iar la momentul la care a fost identificat de către poliştii locali cerşind, primise deja suma de 467 lei, având timp, practic, să se întoarcă cu următorul tren acasă. Conform HCL 422/199 cetăţeanul a fost sancţionat contravenţional, iar suma de bani a fost confiscată.

Evenimente

„Împreună împotriva singurătății”, de Ziua Mondială a Sindromului Down
Purtând șosete desperecheate, tinerii cu sindrom down și prietenii lor vor împărți, sâmbătă, mesaje înaripate din Valize Zburătoare în Atrium Mall.

ARADON Sport local

Răzvan Rusu arbitrează la Pecica!
ARAD. Etapa cu numărul 15 din primul eşalon fotbalistic judeţean programează câteva dueluri atractive. Iată programul jocurilor şi arbitri delegaţi.

Advertorial

Cum îți construiești obiceiul de a face sport acasă, fără presiune și fără scuze
În ultimii ani, ideea de a face mișcare direct în confortul propriei locuințe a devenit mult mai accesibilă, dar și mai provocatoare decât pare la prima vedere. Faptul că nu trebuie să te deplasezi până la o sală este un avantaj, însă tocmai această comoditate poate transforma rutina într-o activitate ușor de amânat.

Angajari ARADON

Albo Uși - fabrica olandeză de uși de pe Calea Bodrogului 64, caută:

România

A fost adoptat proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptat, vineri, de plenul reunit al Parlamentului.

Local

Beată, fără permis și cu mașina neînmatriculată, pe străzile din Șiria
O tânără de 21 de ani a reușit să facă o adevărată colecție de infracțiuni, în noaptea de 18 spre 19 martie 2026 2

Evenimente

„Viață privată”, deseară, la „Arta”
Un thriller psihologic cu accente de umor, cu Jodie Foster în rolul unei psihiatre de renume din Paris.

UT Arad

Utistul Marius Coman convocat pentru barajul cu Turcia!
Selecţionerul Mircea Lucescu mizează în atac pe jucătorul de la UTA. Ultimul jucător al „Bătrânei Doamne” care a evoluat sub tricolor a fost Adrian Ungur, în urmă cu peste trei decenii.

Local

Parchetul, despre adăpostul ilegal de la Mâsca: „suferințe fizice și psihice inutile”
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a transmis detalii despre cazul adăpostului de câini ilegal al Gabrielei Decuseară, de la Mâsca.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.