Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, marţi, că obiectivul noului antrenor al echipei va fi câştigarea Cupei şi campionatului, urmând ca după ce şi-l îndeplineşte să fie demis de la conducerea echipei.
Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu a declarat, marţi, la Craiova, în cadrul unei dezbateri a Comitetului Naţional pentru Dezvoltare (CND), că lucrările de construcţie a Autostrăzii Transilvania nu reprezintă o "prioritate" pentru România.
Senatorul PSD de Cluj şi candidat la fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca, a trimis o imterpelare ministrului transporturilor Anca Boagiu, referitoare la centura ocolitoare Vâlcele- Apahida, care ar urma să fie inaugurată la sfârşitul lunii mai. Ce nu ştie senatorul clujean, este faptul că nu această centură ar urma să fie finalizată, ci centura Bulevardul Muncii-Apahida.
Reprezentanţii PSD Cluj s-au arătat deranjaţi de gardurile care împrejmuiesc locul unde va fi Sala Polivalentă, care sunt scoase în stradă încât în intersecţia dintre Aleea Stadionului şi strada Uzinei Electrice, şoferii trebuie să iasă până la axul drumului pentru a avea vizibilitate suficientă, iar pietonii nu pot trece pe acolo dacă vor să ajungă în unul dintre cele două parcuri din zonă.
Universităţile care au anunţat concursuri de admitere la master în vară trebuie să schimbe data, întrucât ele vor fi organizate doar după clasificarea universităţilor, adică în septembrie, iar locurile la doctorat vor fi ocupate prin competiţie, a spus secretarul de stat Cătălin Baba.