Polus Center Cluj va organiza în seara zilei de 15 aprilie o nouă ediţie a evenimentului „Noaptea Albă a Cumpărăturilor” oferind clienţilor şansa de a-şi duce pasiunea pentru shopping la un nou nivel în cadrul unui maraton al cumpărăturilor de Paşte.
Prestigiosul concurs internaţional de medicină veterinară, industria alimentelor pentru animale, dezvoltare agricolă şi management agricol „Alltech Young Scientist” s-a încheiat recent. Pe locul al doilea la secţiunea „Graduate” s-a situat studentul Iosif Vasiu, anul V, de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.
Alteţa Sa Regală Principesa Margareta va lansa în Iulius Mall, vineri, 8 aprilie 2011, volumul “Carte regală de bucate”, editat la Curtea Veche Publishing. Evenimentul va avea loc la ora 17.30, la etajul shopping center-ului, în zona Cinema City, şi face parte dintr-un turneu naţional de promovare a apariţiei editoriale.
Liceul pentru Deficienţi de Vedere, Cluj – Napoca organizează în perioada 10–15 aprilie o tabără de muzică, în colaborare cu Music Camp International, tabără condusă de preşedinte, dirijor, Connie Fortuno, USA şi 15 voluntari din România. În cadrul manifestării sunt implicaţi peste 100 de elevi cu deficienţe vizuale de la gimnaziu şi liceu.
Magistraţii Curţii de Apel Cluj au admis joi recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi desfiinţarea hotărârii Tribunalului Cluj prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, menţinându-se starea de arest a lui Andrei Hosu şi Bogdan Baciu.