Consilierii judeţeni au votat joi pentru continuarea exproprierilor în vederea realizării pistei de 3500 de metri. Este a doua oară când proiectul se află pe masa consilierilor, prima dată neîntrunind numărul necesar de voturi pentru ca acest proiect să treacă.
Consilierii judeţeni au votat în unanimitate, un proiect care prevede construirea unei baze dedicate Unităţii Speciale de Aviaţie. Scopul acesteia va fi îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a transmis, miercuri, mesajul său de Crăciun tuturor credincioşilor. În centrul mesajului stau cuvintele „pe altă cale”, lăsând să se înţeleagă că atât oamenii simpli, cât şi cei implicaţi în viaţa publică ar trebui să o apuce pe o cale mai bună, pentru că din punct de vedere spiritual, lumea în care trăim e „dezorientată”.
Marius Vlad Budoiu, unul dintre cei mai apreciaţi tenori români, este noul director al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Începând cu data de 20 decembrie în urma câştigării concursului organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Marius Vlad Budoiu îi succede lui Rareş Cristian Trifan în funcţia de director al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, devenind cel de al 31-lea director al primei Opere de Stat din România.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Dprin Hudiţă, ofiţer de poliţie, şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş, cu gradul de comisar şef, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
Local
Proiectul municipalităţii a fost selectat pentru finanţare europeană. Primăria ar urma să obţină, într-o primă etapă, 12 milioane de lei prin ADR Vest.
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
1
Advertorial
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.
Local
Scopul evenimentului e acela de a crea legături între oameni și de a transforma implicarea într-un beneficiu real pentru copii.