Patru persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie duminică dimineaţa la ora 05.45, pe raza localităţii Nireş, comuna Mica. Şoferul unei autoutilitare nu a adaptat viteza la condiţiile de deplasare, a derapat şi a acroşat un stâlp de pe marginea carosabilului.
La data de 7 decembrie, ora 14.30, poliţişti Biroului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Falsuri şi Înşelăciuni, l-au prins în flagrant pe Marian M. de 26 ani, din Constanţa, în timp ce şi-a declinat în fals calitatea de administrator al unei societăţi comerciale şi a întocmit un contract de mediere în vederea obţinerii unui loc de muncă în Belgia.
Formaţia Gloria Bistriţa a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligi I, în care arbitrul Cătălin Găman a eliminat trei jucători, doi de la oaspeţi şi unul de la gazde.
Aproape 1500 de politisti clujeni mobilizati la alegerile parlamentare. Ce risti daca incalci legea?
Aproximativ 1.400 de lucrători din cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor din judeţul Cluj vor fi angrenaţi în activităţile specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică cu ocazia desfăşurării scrutinului electoral din 9 decembrie. În judeţul Cluj au fost înfiinţate 652 de secţii de votare, amplasate în 481 locaţii.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a organizat în perioada 26-28 noiembrie simularea examenului de Evaluare Naţională. Cu scopul declarat ca toţi cei implicaţi în desfăşurarea examenului de evaluare naţională să se familiarizeze cu organizarea, ISJ a urmărit şi în cazul elevilor acelaşi scop de familiarizare cu toate condiţiile de examen.
Local
ARAD. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la Transporturi, după ce a amenințat doi paznici din Gara Arad.
Local
ARAD. În după-amiaza și seara de 24 octombrie 2026, polițiștii arădeni au desfășurat o acțiune de amploare, în municipiul Arad și localitățile aflate în zona de competență a Secției 1 Rurală Arad: Vinga, Secusigiu și Felnac și localitățile învecinate.
ARADON Sport local
EFORIE NORD. Complexul Steaua de Mare din Eforie Nord găzduiește Campionatele Naționale de Juniori și Tineret la șah rapid și blitz, competiție dedicată categoriilor de vârstă U8–U20.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. ACS Șah Club Vados a avut o prestație remarcabilă la Cupa Sfântul Dimitrie – ediția a II-a. Lotul clubului a fost coordonat de antrenorul Florian Bălăceanu.
ARADON Sport local
ARAD. Lucrurile se complică, dacă putem spune așa, pentru echipele arădene din liga a III-a, care nu au constanță. Pierd și câștigă în meciuri consecutive, iar asta nu le poate aduce decât locuri călduțe pe la mijlocul clasamentului, asta în cel mai bun caz.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Doi sportivi ai Clubului Sportiv Combat Team Șiria, pregătiți de antrenorul Dorin Mãrgãrint, au obținut rezultate remarcabile în cadrul competiției Blood Fight League, desfășurată în oraşul de pe Bega.
Mapamond
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP.