Pictura Ciucea-Gălpaia, realizată de pictorul Gheorghe Ilea va fi expusă, din această seară, pe faţada Fabricii de Pensule, lăsată neacoperită şi neprotejată timp de patru luni. Pe parcursul procesului de degradare, pictura poate fi privită, iar finalul etalării ei va fi marcat de o expoziţie personală a artistului.
Partidul Popular Maghiar din Transilvania a depus plângere penală împotriva primarului comunei Floreşti, Horea Şulea, după ce edilul a dispus înlăturarea afişului electoral al partidului.
De anul viitor, vor fi construite 400 de locuinţe ANL pentru tinerii medici în Bucureşti şi judeţele Timiş, Iaşi, Dolj şi Cluj. În Bucureşti vor fi realizate 150 de locuinţe, iar în celelalte judeţe câte 50.
Poliţiştii clujeni au aplicat, ieri, 386 de amenzi atât şoferilor cât şi pietonilor, în cadrul unei acţiuni pentru reducerea riscului rutier. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, au fost controlate 901 autovehicule, au fost constatate 8 infracţiuni şi au fost amendate 386 de persoane.
Un tânăr de 21 de ani din Dej a accidentat grav două persoane care se aflau pe marginea şoselei după care a părăsit locul accidentului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, accidentul a avut loc în 28 noiembrie, la ora 19.40 în localitatea Urişor.
Local
Acestea au fost principalele idei care s-au desprins din conferința susținută de părintele Constantin Necula la Chișineu-Criș, în fața a peste 1000 de credincioși.
UT Arad
OROSHAZA. Șase formații alcătuite din foste glorii fotbalistice au participat, sâmbătă, la un memorial organizat în amintirea celui care a fost Cziraki Joszef, la Oroshaza (Ungaria).
Mapamond
Ucraina este pregătită să colaboreze cu orice lider ungar care nu este un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, care ar putea duce la o schimbare de guvern, relatează AFP.
1
România
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 15 martie, după ce la Tragerile Speciale Loto ale Primăverii de joi, 12 martie, Loteria Română a acordat 27.087 de câştiguri în valoare totală de peste 2,04 milioane de lei.
Advertorial
Pasionații de mașini și aventură au avut recent ocazia să trăiască o experiență specială alături de Ford Carbenta Com, în cadrul evenimentului „Marea Provocare: Raptor vs Bronco”, organizat în vestul țării.
Local
Arădeanul condamnat în dosarul concursurilor trucate de la Ministerul Agriculturii anunță că nu renunță la funcția de consilier local.
2
Local
După efectuarea investigațiilor și a consulturilor de specialitate au necesitat internare 3.351 de pacienți, dintre care 2.487 de adulți și 864 de minori..