ARAD. Prima finală naţională de judo din acest an va avea loc, sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala de sport UAV – Mihai Botez din oraşul nostru. În organizarea CS Universitatea Arad (director Ovidiu Şerban), cu sprijinul şi implicarea cluburilor de judo din judeţul Arad, va avea loc finala Campionatului Naţional Under 18.
România
Trafic îngreunat pe A1, în zona localității Mintia, (kilometrul 375) pe ambele sensuri ale autostrăzii, din cauza unui TIR care a derapat, după ce i-a explodat o anvelopă.
Local
Preşedintă a Asociaţiei Abilidy şi una din cele mai reprezentative voci ale persoanelor cu dizabilităţi din Arad, Lidia Leahu, a explicat punctual măsurile propuse în cazul parcărilor „albastre”.
Mapamond
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP.
Mapamond
Ciprul a anunţat vineri că face parte dintr-un grup de cel puţin opt state membre ale Uniunii Europene care doresc să fie create zone de securitate în Siria pentru a permite repatrierea refugiaţilor care au fugit din cauza războiului din ţara lor, transmite AFP.
Local
Ziua Administrației Arădene a fost marcată în Piața Catedralei cu o defilare, ridicarea drapelului pe catarg, dar și mai multe concerte. Totul a culminat cu un foc de artificii.
11
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru artilerie, consemnează agenţia EFE.
4