Aproximativ 50 de persoane gay s-au plimbat, luni la prânz, prin Piaţa Unirii cu umbrele multicolore pentru a marca Săptămâna Internaţională a Toleranţei şi au cerut respectarea drepturilor lor. Totodată, flash mob-ul de astăzi anunţă începerea festivalului Serile Filmului Gay.
Campioana României, CFR Cluj, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.
Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Marius Şumudică, a declarat în prima sa conferinţă de presă că semnarea contractului a avut loc în biroul din Bucureşti a fostului patron al şepcilor roşii, Florian Walter şi că singurul care a fost de faţă a fost Ioan Mărginean. Potrivit lui Şumudică, contractul este valabil până în vară.
O femeie de 35 de ani din Gherla, judeţul Cluj, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în locuinţa sa, după ce a fost înjunghiată, iar poliţiştii au reţinut un bărbat ca suspect în acest caz.
Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, vineri, că a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Cluj, semnând un contract valabil până la sfârşitul actualului sezon competiţional cu gruparea ardeleană.
Ştiri sportive
Sportiva română Julia Sauter, debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16 în concursul individual feminin la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, după programul scurt, marți seara, clasare care i-a adus calificarea pentru programul liber.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că, din punctul său de vedere, proiectul pensiilor magistraților este constituțional, iar o nouă amânare a deciziei CCR pe acest subiect ar însemna o probabilitate foarte mare ca România să piardă cei 231 de milioane de euro din PNRR, menționând că o comunicare oficială din partea Comisiei Europene va fi făcută 'înspre sfârșitul lunii februarie'.
Ştiri sportive
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.
Mapamond
Parlamentul Rusiei a adoptat marți în procedură de urgență o lege care permite serviciului de informații interne FSB să ordone companiilor furnizoare întreruperea conexiunilor de internet și mobile, informează dpa.
1
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.