aradon.ro Web analytics


Inspectorii Serviciului Control Urbanism şi Disciplină în Construcţii efectuează acţiuni de verificare la clădirile din zona protejată a monumentelor istorice privind amplasarea unor mijloace publicitare fără autorizaţie de construire. Verificările sunt realizate în zona centrală pe străzile Memorandumului, Napoca, Eroilor, 21 Decembrie 1989, Iuliu Maniu, Regele Ferdinand, Horea, P-ţa Mihai Viteazu, Piaţa Unirii şi Universităţii.

La data de 15 iunie, ora 17.30, pe DN 16, G. Cosmin, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autovehicul (fiind sub influenţa băuturilor alcoolice) în localitatea Cămăraşu din direcţia Reghin înspre Cluj-Napoca, într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător prin indicatoare rutiere, nu a redus viteza de deplasare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit carosabilul pe partea stângă intrând în coliziune cu taluzul de pe marginea drumului. În urma impactului autovehiculul s-a răsturnat.

Asociaţia Femeilor de Afaceri din Cluj (AFA Cluj) invită clujenii să petreacă, mâine, 16 iunie, o zi specială în Grădina Botanică „Alexandru Borza”. În acest scop, AFA Cluj a pregătit pentru vizitatorii Grădinii o expoziţie inedită de fotografii ale clujenilor înscrişi în concursul „Surprinde Grădina Botanică!”, din cadrul campaniei „Un oraş pentru o grădină”, iniţiat de asociaţie.

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca a organizat în data de 14 iunie referendumul pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului. Pentru informarea comunităţii academice din UMF asupra referendumului universitar şi a implicaţiilor care decurg din acesta, au fost organizate trei dezbateri publice care au avut loc în 24, 25 şi 26 mai 2011.

Advertorial

Comunicat de presă de finalizare

Local

Un nou an academic la UVVG: o comunitate care începe împreună

Local

Municipiul Arad are PUG, după 30 de ani!
De marţi, 29 septembrie 2026, municipiul Arad are un nou Plan Urbanistic General. Documentul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local.

Mapamond

Parlamentarii Republicii Moldova, din opoziție, au demarat procedura de suspendare a președintei Maia Sandu
Un grup de parlamentari ai opoziției din Republica, în frunte cu fostul premier Ion Chicu, a inițiat, marți, procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu.

România

Poliția de Frontieră ar putea intra în structura Poliției Române. Ce se întâmplă mai departe cu Poliția Locală
Ministerul Afacerilor Interne ar urma să treacă printr-o reorganizare amplă, potrivit Programului de Guvernare 2026–2028 propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Printre principalele măsuri se numără reunirea mai multor structuri de ordine publică, schimbarea rolului Poliției Locale și simplificarea serviciilor oferite cetățenilor.

Local

Preoţi noi, la Iosăşel şi Revetiş
Ceremoniile de instalare au avut loc duminică, în prezenţa a numeroşi preoţi, oficialităţi şi credincioşi.

Local

Fără apă caldă, miercuri
CET Hidrocarburi anunţă sistarea furnizării energiei termice pentru apă caldă de consum.

Advertorial

O aplicație românească cu ambiții europene se naște la Arad. STOLN se lansează pe 30 septembrie!
STOLN, o nouă platformă digitală construită la Arad, care își propune să aducă împreună comunitatea în situații de furt, pierdere sau pericol, va fi lansată oficial pe 30 septembrie, la ora 20:00, în cadrul unei transmisiuni LIVE pe Instagram și TikTok.

Evenimente

De la Verdi la Mozart, în octombrie, la Filarmonica Arad
Verdi, Rahmaninov, Ceaikovski, Mahler, Beethoven, Bach și Mozart sunt doar câțiva dintre compozitorii ale căror creații se regăsesc în programul pe octombrie al Filarmonicii Arad.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.