aradon.ro Web analytics


Campania maratonul de primăvară a companiei Tarom continuă. Pasagerii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca pot achiziţiona bilete spre Frankfurt la preţul de doar 89 de euro, plus taxe de aeroport. Oferta face parte din cadrul promoţiei „Maratonul de primăvara” lansat de companie. Astfel biletul dus-întors pe ruta Cluj-Napoca-Frankfurt va costa 196 de euro.

Senatorul PSD de Cluj şi candidat la fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca, a trimis o imterpelare ministrului transporturilor Anca Boagiu, referitoare la centura ocolitoare Vâlcele- Apahida, care ar urma să fie inaugurată la sfârşitul lunii mai. Ce nu ştie senatorul clujean, este faptul că nu această centură ar urma să fie finalizată, ci centura Bulevardul Muncii-Apahida.

Reprezentanţii PSD Cluj s-au arătat deranjaţi de gardurile care împrejmuiesc locul unde va fi Sala Polivalentă, care sunt scoase în stradă încât în intersecţia dintre Aleea Stadionului şi strada Uzinei Electrice, şoferii trebuie să iasă până la axul drumului pentru a avea vizibilitate suficientă, iar pietonii nu pot trece pe acolo dacă vor să ajungă în unul dintre cele două parcuri din zonă.

România

Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Local

Investiţie de 9 milioane lei la liceul din Sântana

Local

Curs susținut de către părintele Agapie Corbu

Local

Şase PUZ-uri aprobate în ultima şedinţă CLM
Cu excepţia unui singur, toate celelalte au fost votate cu „unanimitate pentru”.

Local

S-a consumat prima zi a anchetei de trafic

Local

Despre arheologia realității
„Cât de mult mai putem avea încredere în ceea ce vedem?” este întrebarea de la care porneşte expoziţia Nitei Mocanu, vernisată sâmbătă.

Local

De astăzi, Aradul reciclează
Campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice se desfăşoară în perioada 1 octombrie – 27 noiembrie 2026.

Advertorial

Literatura crestina: carti care hranesc mintea si sufletul
Literatura crestina ocupă un loc aparte în universul cărților, deoarece aduce împreună plăcerea lecturii și întrebările profunde despre credință, familie, alegeri, speranță și relația omului cu Dumnezeu. De la romane și mărturii de viață până la cărți de studiu biblic sau volume dedicate familiei, acest domeniu este mult mai divers decât poate părea la prima vedere.

România

Nicușor Dan: O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri seara că o prezență a Alianței pentru Unirea Românilor la guvernare ar afecta relația cu partenerii țării, atât pe partea de securitate, cât și pe cea de Uniunea Europeană.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.