PSD Cluj a avut si in cursul saptamanii trecute o serie de consultari cu cetanii din comunele din judetul Cluj. La intalniri au participat Remus Lapusan, presedinte PSD Cluj, Cornel Itu, deputat PSD, Dan Canta, consilier judetean PSD, Cristian Matei, vicepresedinte PSD Cluj.
Începând cu luna mai a anului în curs, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca vine în sprijinul pasagerilor săi cu noi destinaţii. Un număr de şase noi curse vor fi introduse de pe aeroport în lunile mai şi iunie, spre destinaţii din Grecia, Tunisia, Turcia şi Egipt.
Deputatul PSD de Cluj, Cornel Itu, a adresat luni Ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, o întrebare referitoare la întârzierea lucrărilor de reabilitare a DN 1C şi ce consecinţe va avea această întârziere asupra respectării termenelor contractuale de executie a lucrărilor.
Deputatul PNL de Cluj, Horea Uioreanu, a ţinut să-i reamintească premierului Emil Boc că acesta a declarat că guvernul pe care îl conduce „trebuie să plece” dacă nu-şi va respecta promisiunile din campania electorală. Una dintre acestea, la care premierul a şi făcut referire, este cea legată de construcţia de drumuri şi autostrăzi. Referitor la autostrada Transilvania, Emil Boc spunea că „nu se discută, se execută".
Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual ”FOCUS”, deruleaza o Campanie de Informare „Alertă răpire copil" - ,ecanismul naţional de acţiune în caz de răpire a copiilor sau dispariţie în care viaţa acestora poate fi pusă în pericol.