Peste 1000 de persoane au semnat, în două zile de la apariţie, o petiţie pentru demiterea conducerii Institutului Cultural Român, motivată de decredibilizarea instituției condusă de Andrei Marga.
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire de la Marbella, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.
La data de 18 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie au depistat în flagrant pe Dumitru G. de 26 ani şi un minor de 17 ani, ambii din Dezmir, care, pe timp de zi, au sustras un container metalic de pe strada Corneliu Coposu şi l-au transportat la un centru de colectare a fierului vechi de pe Bulevardul Muncii cu intenţia de a-l valorifica.
Preşedintele Traian Băsescu respinge propunerile de numire a lui Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie pentru funcţia de procuror general şi, respectiv, cea de şef al DNA.
Operaţia de extirpare a unei tumori abdominale de 18 kilograme, la care o femeie de 71 de ani a fost supusă vineri la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, s-a încheiat cu succes.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
2
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
3
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.