Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de credinţe populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor care încearcă să scoată din apă o cruce aruncată de preot şi obiceiul practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.
Jandarmii clujeni vor fi prezenţi, mâine, în zona lăcaşurilor de cult din Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Turda, Câmpia Turzii şi Huedin, dar şi în zona mănăstirilor Nicula şi Floreşti-Tăuţi pentru a asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat, vineri la prima întâlnire legată de proiectul de buget participativ în cartierul Mănăştur. Iniţiativa de constituire a unui buget participativ presupune că locuitorii acestui cartier vor decide modul în care va fi cheltuită o parte din bugetul municipiului.
Judecătorul Cristi Dănileţ a anunţat, vineri seară, că îşi depune candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru a fi eliminat astfel blocajul survenit după ce s-a cerut anularea alegerilor pentru conducerea CSM.
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, afirmă că nu este de acord cu mutarea Festivalului "Peninsula" din municipiu - unde s-au desfăşurat cele zece ediţii de până acum - la Cluj-Napoca, arătând că le-a propus organizatorilor mutarea manifestării în Parcul Municipal, pe un teren de 14 hectare.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează participanții la trafic că, în perioada 28 septembrie – 16 octombrie 2026, vor fi instituite restricții de circulație în zona de traversare a liniilor de tramvai de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, la intersecția cu strada Elena Drăgoi.
Advertorial
Mulți cumpărători calculează prețul de achiziție al unui Range Rover și se opresc acolo. Greșeala costă - uneori mai mult decât mașina în sine. Costul real de proprietate al unui Range Rover include service-ul specializat, piesele de import, asigurarea CASCO pentru un vehicul premium și o serie de intervenții tehnice care apar, aproape fără excepție, după primii 50.000 km. Dacă ești în etapa în care compari opțiunile și vrei să știi exact în ce te bagi, acest articol marca PLUS-AUTO.RO îți pune cifrele pe masă - fără exagerări și fără omisiuni convenabile.
Mapamond
O explozie a provocat vineri prăbușirea unei clădiri rezidențiale în centrul turistic aglomerat al Atenei, rănind trei persoane și avariind alte clădiri, magazine și mașini dintr-un cartier istoric al capitalei elene, transmite Reuters.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că omologul său american, Donald Trump, a luat „decizia finală” de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP.
1
Local
Iustin Cionca a anunțat numele celor șase consilieri județeni care vor prelua locurile lăsate libere de demisionarii speriați de Legea Integrității.
Local
Președintele Clubului Elevilor Liberali contestă modul în care a fost adoptată, de Senat, legea uniformelor în școli.
Local
E.ON a publicat cifrele referitoare la furturile de energie electrică și gaze naturale comise în primele opt luni ale acestui an.
1
Local
Un spațiu de joacă nou, cu o suprafață de 700 de metri pătrați, a fost inaugurat vineri dimineață la Grădinița PP „Furnicuța” din municipiul Arad. Locul de joacă a fost amenajat și dotat în urma unei investiții de 300 de mii de euro a celor de la E.ON România.