ARAD.Eco Şcoala Gimnazială Nr. 5 şi întreaga lume au plantat copaci pe 21 septembrie.
ARAD - De Ziua Mărțisorului s-a încheiat, oficial, un parteneriat între Clubul Sportiv TenisFan Arad și Școala Generală nr. 5, care contribuie la realizarea obiectivelor propuse de către singura școală gratuită de tenis de câmp din România!
ARAD. Micii școlari din clasa I D, Şc. Gen. Nr. 5 Arad, se pregătesc cu înv. Carmen Bartoc.
ARAD. 32 de boboci învață în clasa I B, la Șc. Gen. Nr. 5 Arad, cu înv. Elena Puterity.
ARAD.Elevii de la Școala Generală nr. 5 Arad au realizat și o expoziție după operele preferate.
Local
Baza sportivă, tabăra din stațiune, dar și dispensarul medical se află pe lista de priorități a Consiliului Județean, pentru care au fost alocate și finanțări.
Local
Exercițiul a avut loc la Lipova, iar Luna, care are un an, fiind încă în perioada de pregătire și dresaj, a reușit să găsească una dintre victime.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, transmite un mesaj de Ziua Europei, arătând că modernizarea României este „o luptă grea” şi mulţumindu-le celor care ies astăzi în stradă pentru a susţine valorile democratice.
România
Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars în totalitate în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Mapamond
Moscova urmează să marcheze Ziua Victoriei sâmbătă cu tradiţionala sa paradă militară, dar se aşteaptă ca festivităţile să aibă loc în condiţii de securitate sporită şi într-o atmosferă discretă, informează dpa.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump nu a exclus vineri posibilitatea redistribuirii trupelor pe care Statele Unite le vor retrage din Germania în Polonia, consolidând astfel flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), transmite sâmbătă EFE.
Mapamond
Ziua Europei este sărbătorită, în fiecare an, la 9 mai, și celebrează pacea și unitatea în Europa, recunoscând realizările UE și privind spre viitor.
Local
Primăria Moneasa a preluat singurul ștrand din stațiunea montană, prin închiriere timp de un an, pentru a-l salva de la închidere, în condițiile în care proprietarii au anunțat că nu au posibilitatea de a-l deschide în această vară.
2
Ştiri sportive
Selecționata feminină a României s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Londra, vineri seara, după ce a învins Franța cu scorul de 3-1.