aradon.ro Web analytics


ARAD - Codul galben pentru ploi şi temperaturi scăzute s-a restrâns, după ce timp de două zile a acoperit toată ţara. Cu toate acestea, judeţul nostru rămâne sub atenţionare de cod galben.
Toamna şi-a intrat în drepturi din această dimineaţă. Vremea s-a răcit, iar ploile au pus stăpânire pe întreaga ţară.
Din nou, ameninţare de inundaţii în Timiş. Precipitaţiile abundente din ultima perioadă au ridicat nivelul de alertă şi pentru zona Banatului. Conform ultimelor notificări lansate de autorităţi, având în vedere situaţia hidrologică actuală, precipitaţiile însemnate cantitativ prognozate, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torente, pâraie şi râuri necadastrate, cu efect de inundaţii locale, precum şi creşteri de niveluri şi debite cu depăşiri ale cotelor de atenţie.

Local

Întâlnire a coordonatorilor de Cateheză din Arhiepiscopia Aradului
A avut loc la Centrul Eparhial şi a avut ca temă principală Concursul Național Catehetic.

Local

Consultații optometrice gratuite, la Lipova

Local

120.000 de euro pentru Buteni
Sunt bani europeni pe care Primăria Comunei i-a obţinut printr-un parteneriat transfrontalier.

Advertorial

Mesopotamia lansează MESO SMART: o campanie smart, cu prețuri avantajoase, în premieră pe zona de kebab.

România

Bolojan: Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă
Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

Local

Bani pentru pomii afectați de îngheț
Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025.

Mapamond

Marco Rubio spune că SUA sunt profund legate de Europa, înainte de Conferinţa de Securitate de la Munchen
Secretarul de stat american Marco Rubio a subliniat legăturile strânse dintre Statele Unite şi Europa înainte de plecarea sa la Conferinţa de Securitate de la Munchen, informează vineri dpa. 3

UT Arad

Adrian Mihalcea: „Jalnic, jalnic ceea ce s-a întâmplat”
Antrenorul echipei UTA a pus „tunurile” pe jucători, pe care i-a numit semiprofesioniști. 2

Mapamond

Kim Jong Un se pregătește să își desemneze fiica drept moștenitoarea Coreei de Nord
Liderul nord-coreean Kim Jong Un se pregătește să o desemneze moștenitoare a puterii de la Phenian pe fiica sa, Ju Ae, a afirmat joi parlamentarul sud-coreean Lee Seong-kweun, citat de AFP, după o informare a serviciului național de informații NIS din Coreea de Sud. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.