Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 în momentul tragediei de la Colectiv, a câștigat procesul intentat statului român pentru perioada petrecută în închisoare ca urmare a condamnării din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București, pronunțată pe 15 mai, nu este definitivă, potrivit HotNews.ro.
SĂVÂRȘIN. Aflată la Săvârșin, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei s-a întâlnit săptămâna aceasta cu colectivul Fundației Colecția Regală, care administrează parcul și clădirile, păstrând intact specificul locului și folosind exclusiv materiale tradiționale, întocmai precum cele din secolele trecute.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
3
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
7