ARAD. După cinci ani de aşteptare, Grădiniţa PP1 Arad, de pe strada Tudor Vladimirescu, a fost inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute. Deputatul Claudia Boghicevici, în al cărei colegiu se află grădiniţa, şi-a manifestat bucuria pentru acest eveniment.
Schimb de experienţă: dezbateri şi mese rotunde la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad.
Ediţie aniversară şi atmosferă newyorkeză la Balul Bobocilor Colegiului Economic.
ARAD. Călin Bibarţ a fost confirmat ca şi candidat al Alianţei România Dreaptă (ARD) pentru funcţia de deputat în Colegiul 4.
ARAD. Democrat liberalii arădeni au avut în seara zilei de luni o nouă şedinţă a Biroului Permanent Judeţean. În cadrul acestei întruniri trebuiau stabilite ultimele detalii privind candidaturile la viitoarele alegeri parlamentare, dat fiind faptul că săptămâna trecută deputatul Lucian Riviş Tipei a decis să se retragă din cursa electorală.
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Numărul persoanelor care folosesc transportul public din Arad este în creștere în ultimele două săptămâni, iar reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) consideră că acest lucru are legătură cu scumpirea carburanților, mulți renunțând la mașina personală pentru anumite deplasări.
2
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.